Сăutare:Bundestagul German
Republica Moldova ar putea avea o lege privind activitatea de lobby
Un grup de funcționari, deputați și Secretarul general al Parlamentului Republicii Moldova, Igor Talmazan, au efectuat, în perioada 6-9 noiembrie, o vizită de lucru la Bundestagul Germaniei și la…
-
11 Noiembrie 2024 20:15
Natalia Gavrilița va participa la ședința Grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Sociale din Bundestagul Germaniei
În perioada 6-8 ianuarie, prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, se va afla într-o vizită de lucru în Germania, unde va participa la ședința închisă a Grupului parlamentar al Uniunii…
-
07 Ianuarie 2023 11:32
Retrospectiva anului 2022 pe segmentul transnistrean | Vicepremierul Oleg Serebrian: Pe domeniul politic - cred că niciodată după 1992 distanța n-a fost atât de mare (AUDIO)
Retrospectiva anului 2022 pe segmentul transnistrean și la ce să ne așteptăm de la 2023 pe acest domeniu, aflați de la vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, invitat în cadrul emisiunii…
-
30 Decembrie 2022 10:14
Germania achiziționează în premieră drone înarmate
Comisia pentru apărare din Bundestagul german a dat miercuri undă verde pentru achiziția de drone înarmate, o premieră în Germania, țară care în urma invaziei ruse asupra Ucrainei a decis să-și…
-
06 Aprilie 2022 16:36
Premierul Natalia Gavrilița, în Bundestagul german: În cadrul Conferinței donatorilor am prezentat necesitățile noastre în materie de asistență externă, dar și planul imediat de acțiuni pe care l-am elaborat pentru a crește reziliența R. Moldova
Prim-ministra Natalia Gavrilița a participat la ședința Comisiei parlamentare pentru politica externă a Bundestagului german.
-
06 Aprilie 2022 14:57
Maia Sandu l-a felicitat pe noul Cancelar Federal cu ocazia alegerii în funcție și și-a exprimat recunoștința față de Angela Merkel
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare noului Cancelar Federal, Olaf Scholz, ales astăzi de Bundestagul german în această funcție. Șefa statului i-a urat succes și și-a exprimat…
-
08 Decembrie 2021 17:28
Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu ambasadoarea Germaniei în R.Moldova
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Angela Ganninger.
-
16 August 2021 12:36
Wolfgang Ischinger | Pericolul unor ingerințe străine, în special ruse, planează asupra alegerilor din Germania
Președintele Conferinței internaționale pentru politici de securitate de la München, fostul diplomat german Wolfgang Ischinger, și-a exprimat temerile privind ingerințe străine, în special ruse,…
-
08 Iulie 2021 13:23
Șeful diplomației ucrainene, în vizită la Berlin pentru negocieri privind Nord Stream 2 și conflictul din Donbas
Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, aflat în vizită la Berlin, a calificat drept "dificile" negocierile pe care le poartă cu partea germană privind gazoductul Nord Stream 2 și Formatul…
-
09 Iunie 2021 11:15
Germania: Un deputat al extremei drepte "corona-sceptic" s-a îmbolnăvit de COVID-19 și a fost spitalizat
Un deputat german al extremei drepte, ce denunța "începutul unei dictaturi corona" și participa la ședințele parlamentare purtând o mască găurită, a fost testat pozitiv la COVID-19 și a fost spitalizat,…
-
17 Decembrie 2020 20:30
Parlamentul german a decis interzicerea pungilor din plastic începând din 2022
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestagul, a votat joi interzicerea pungilor din plastic în supermarketuri începând din 2022, relatează dpa, potrivit Agerpres.
-
27 Noiembrie 2020 08:45
Studenții din R.Moldova interesați de politică pot aplica pentru o bursă oferită de Bundestagul German
Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din R. Moldova, interesați de politică și cu cunoștințe bune de limbă germană pot aplica pentru un stagiu de practică în cadrul biroului…
-
02 Iunie 2020 15:55
Angela Merkel spune că are „dovezi puternice” despre atacuri cibernetice ale Rusiei
„Pot spune sincer că îmi face rău. În fiecare zi încerc să construiesc o relație mai bună cu Rusia, iar pe de altă parte, există dovezi puternice că forțele rusești fac asta”, a declarat…
-
14 Mai 2020 14:10
Germania: Poliția investighează scrisori extremiste ce conțin amenințări cu moartea la adresa unor politicieni și jurnaliști
Poliția germană a început să investigheze scrisori ce conțin amenințări cu moartea și care au fost trimise de extremiști de dreapta către politicieni și presă, informează marți dpa, preluat…
-
05 Mai 2020 11:00
Oportunitate pentru tineri | Stagiu de practică în Bundestagul German, cu bursă și cazare gratuită în Berlin
Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova pot aplica pentru obținerea unui stagiu de practică în Bundestagul German.
-
23 Mai 2019 15:13
Lege mai blândă pentru mașinile Diesel, adoptată de Bundestagul german
Interdicțiile de conducere în orașele germane vor fi aplicate în viitor doar începând cu o încărcătură de 50 micrograme de oxid nitric (NO2) pe metru cub de aer. Un amendament corespunzător la…
-
16 Martie 2019 18:38
Moldovenii care muncesc în Germania vor putea primi pensii din partea acestui stat
Acordul în domeniul securității sociale dintre R. Moldova și Germania, care a fost ratificat recent de Bundestagul german, va intra în vigoare la 1 martie curent, anunță Casa Națională de Asigurări…
-
28 Ianuarie 2019 15:04
Acordul pentru înființarea unui parlament comun franco-german va fi adoptat în 22 ianuarie
Proiectul de acord menit să consolideze cooperarea între Franța și Germania printr-o "adunare parlamentară comună" ar urma să fie adoptat în 22 ianuarie, cu ocazia Tratatului de la Elysee, a anunțat…
-
18 Decembrie 2018 18:35
Berlinul, convins că Rusia a vrut să o destabilizeze pe Angela Merkel, mizând pe dreapta anti-migranți
Umbra Moscovei planează asupra alegerilor din Germania. Berlinul este convins de doi ani de zile că Rusia a vrut să o destabilizeze pe Angela Merkel prin atacuri informatice, dar și mizând pe dreapta…
-
21 Septembrie 2017 12:42
Ambasada Germaniei anunță burse de practică în cadrul Parlamentului german
Bundestagul German invită și în 2018, pentru o perioadă de cinci luni, absolvenții instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova la un stagiu de practică în cadrul biroului unui…
-
03 Mai 2017 21:57